Cand mintea iti joaca feste

Povesteam acum ceva timp că mi-am făcut un stoc de somnifere. Zborul peste Atlantic a fost minunat, am dormit lemn. Dar mă mai aştepta unul, cam de 5 ore. Şi am făcut imprudenţa să mai iau una mică pilulă, zic eu, să dorm. N-aveam deloc stare de somn, am luat pastila şi mă uitam pe geam. Ştiţi ce nasol e să vezi cum munţii au braţe şi le intind să cuprindă avionul? Şi cum gemuleţul ăla mic şi oval se umflă? Şi cum ţi se pare că cizma ta vrea să-ţi iasă din picior şi vorbeşti cu ea s-o calmezi? Şi cum vrei să rezolvi două treburi deodată şi să dai cu piciorul în geam să se desumfle şi să-ţi stea cizma la locul ei?

Prietenul meu (surpriză, posed una bucată) a regretat că avioanele nu’s dotate cu cămăşi de forţă. Ar fi avut nevoie de una. Am adormit în cele din urmă, ţinută de mâini şi cu poveşti. Nu luaţi niciodată mai mult de un somnifer. Decât dacă n-aveţi bani de un joint.

Apropo de joint-uri, hai că o dau dintr-una în alta, dar mi-am adus aminte ceva ce merită zis. Eram în faţa unui muzeu, mă pregăteam să intru. Şi simt miros de ierburi, una alta. Mă uitam prin jurul meu să văđ inculpatul, gândindu-mă că oamenii’s nebuni, cum să fumezi iarbă în faţa unui muzeu. Lângă noi era o familie. O mami, un tati, un băieţel şi două fetiţe. Irelevant, dar erau negri. Mami avea un joint în mână. De cealaltă mână era agăţat băieţelu’. Fetiţele roiau în jurul lor, puneau întrebări. Tati răspundea calm. Mami trăgea cu sete din joint. What a happy family! Pam-pam.