Cani personalizate si termosuri pentru perioada de iarna
Se apropie sezonul rece si parca tot mai multa lume este in cautare de termosuri sau cani – fie pentru a le folosi la locul de munca, fie pentru drumetii sau pentru acasa. Hidratarea joaca un rol la fel de important in orice sezon, iar pe durata iernii ne gandim cum sa ne pastram bauturile calde, pentru o perioada cat mai lunga de timp. Cum ar fi venim in intampinarea acestei nevoi, ca si organizatii, companii sau organizatori de evenimente? Cu siguranta aceste cadouri ar fi mai mult decat binevenite – iar daca sunt realizate corecte, vor avea un efect de mai mare durata decat simplele printuri color, care isi pierd farmecul intr-un timp extrem de scurt. Iar cum si sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi, parca am impusca doi iepuri dintr-o singura lovitura daca am alege aceste materiale personalizate. Despre lucrurile la care trebuie sa fim atenti atunci cand configuram astfel de obiecte, in randurile de mai jos. Gaseste cani personalizate potrivite pentru orice grup de oameni si investeste corect in aceasta directie !
1. Constructia unor astfel de cani personalizate e un punct esential
Daca ne indreptam atentia catre astfel de cani termoizolante, ne vom uita probabil in primul rand la constructia lor – otelul inoxidabil este un mare atuu; peretele dublu si prezenta unui capac bine realizat, ce asigura o protectie impotriva varsarii sunt alte puncte. Alteori acestea pot sa fie fabricat dintr-un perete dublu de plastic, cu orificiu in zona capacului (invelit in metal). Partea de jos, cea care asigura pozitionarea verticala poate sa fie imbracata intr-un material anti alunecare. Canile pot sa fie construite din sticla personalizata, transparenta sau sablate. Culorile de asemenea sunt criterii importante in aceasta ecuatie.
2. Capacitatea
Masurata in centilitrii, capacitatea unor astfel de cani arata in mod efectiv cat lichid pot ele sa pastreze. In functie de locul si situatiile in care le folosim, acest subiect nu trebuie tratat in graba. Foarte multe termosuri au capacitati de 0.4 l, 0.6 l, 0.75 l sau de 1 l. Paharele obisnuite pot sa contina de obicei 200, 250, 300, 350, 450 de ml.
3. Comanda minima – aceasta variaza de la model la model, de la un producator la altul. Este un aspect important, de care nu trebuie sa uitam atunci cand ne planificam bugetul.
4. Pretul
Costurile unor astfel de obiecte personalizate pot sa varieze in functie de mai multe criterii – producator, modalitatea imprimarii, numarul de bucati comandate, ambalarea, livrarea si asa mai departe. E foarte important sa luam toti acesti factori in calcul, sa comparam cele mai avantajoase oferte si doar apoi sa ne indreptam catre un furnizor sau un altul.
5. Am lasat pentru ultima parte aspectul legat de design – ne referim aici nu doar la culori, ci si la forma. Paharele, canile, termosurile – toate pot sa varieze chiar intre ele, atat ca si constructie propriu-zisa, cat si ca forma a manerului, accesorizare (sa ne gandim la acele cani personalizate ce vin cu creioane, linguri, cu cablu usb pentru incalzire la calculator, incalzire prin bricheta masinii – iar lista poate continua). Din punct de vedere al culorilor, se pot alege atat variante in doua nuante (diferite la interior si la exterior) cat si una in zona pentru toarta si alta pentru corpul paharului. Un alt aspect e reprezentat de grafica aleasa pentru personalizare – ea poate fi de tip full color si poate sa acopere intreaga suprafata a unei cani. Pentru perioada sarbatorilor de iarna optiunile sunt incredibil de variate, din punct de vedere a graficii. Sa nu uitam insa ca pe langa elementele de design sa inseram si brandul nostru, logo – date de contact si de identificare!