Cat de dezvoltat e simtul proprietatii la copii?

Copiii cu simţul posesivităţii dezvoltat sunt foarte amuzanţi. Când încep să vorbească, pe lângă mama, tata, papa care încep să fie pronunţate la faza incipientă, apare şi a meu, a mea. Dacă pui mâna pe vreo jucărie de-a lui, te atenţionează repede a meaaa. Să nu cumva să i-o iei! Mă amuzam de băieţelul unor prieteni care juca fotbal cu taică-su. Are 2 ani şi jumătate. Taică-su îi dădea mingea cu piciorul şi ăsta micu fugea după ea, nu reuşea să o prindă să-i dea cu piciorul şi striga în timpul ăsta tare de tot: a meaaaa, a meaaaa. Să nu cumva să îi ia cineva mingea înainte.

Straniu e că, deşi nu sunt o persoană egoistă (cred/sper/să se exprime liber prietenii dacă mint), am descoperit că am o fază. Când am fost la stand up comedy zilele trecute, într-unul din show-uri s-a pomenit de piţipoance. Am tresărit. Aseară l-am auzit pe Mircea Badea zicând ceva de o piţipoancă. Iar am tresărit. Băi nene, ăsta-i a meu! E cuvântul meu. Meu meu meu meu. Mă asociez, involuntar. Nu vreau să fie al meu în sensul că sunt piţi, ceea ce deja e prea târziu pentru că lumea care ştie mi se adresează cu piţi. Lucru pe care nu mi-l doream, dar n-am ce să-i fac. Eventual pot să nu răspund. Pun pariu că în lista de messenger sunt pitzi pentru multă lume. Şi în agenda telefonului la fel. Daimn.

Oricum, aţi înţeles ideea, da? E a meu şi gata, end of the story.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *