Ce face omu’ când se plictisește la facultate…

Ca de fiecare dată când îmi propun să mă apuc iar de scris diejaba pe blog după o pauză lunguță, mă pălește chefu’ să schimb ceva pe la aparențe. Și ăsta cred că nu-i un lucru rău. Dacă tot ies eu injineră în curând, să am curiozități de trebăluială mai mult decât de compunere… că altfel poate mă trezesc recomandată să mă mut la Litere. Așadar, new theme, new widgets, new photo and twitter plugins. I like it, you don’t have to

Trecând la scopul și utilitatea total inexistentă a poveștii (de fapt existentă, pentru Teo și Eliza care se vor distra văzând pozele și filmulețul), pe la începutul anului ăstuia universitar, m-am hotărât eu să merg la cursuri mai acătării. După ce te bate soarele în cap toată vara, normal că uiți toată experiența anterioară și zici că ce tare ar fi să te duci să stai acol n ore pe zi să asculți oameni vorbind lucruri interesante.

Interesante, neinteresante… la un moment dat te doare spatele, fundul și cine știe ce alte anatomicoase și tre să miști măcar din degete în timp ce mai stai – sau nu – cu urechea îndreptată către vorbitor.

Și uite-așa, poftește a te minuna de ce opere au ieșit din degețelele mele… și ale Elizei, în filmuleț.