Ce facem sambata seara?

Nu știu ce faceți voi în weekend și într-o sâmbătă obișnuită, da’ eu ca o domnișoară ce mă respect ies și îmi beau ficații. Da, stiu, e doar unul. Că mai simt nevoia să-mi beau ficații, e un circuit al organismului, mă’nțelegeți. Ajung acasă pe o singură cărare, pen’că nu vin pe jos și, de obicei, țin minte cum am ajuns acasă. Dar asta nu-i o regulă generală că dacă ar fi o regulă e clar că m-aș abate de la ea doar din principiu.

Problema mea existențială, ce-mi pune în pericol activitatea de don’șoară de weekend, este că nu mai am ce să beau. Ca orice bețiv ce-și respectă ficatul am perioade în care beau X chestie, până leșin. Îmi revin, nu mai beau o săptămână, apoi trec pe altceva. Ăsta-i clasicul. Și pentru că nu sunt vreo începătoare în domeniu, am băut cam tot ce se putea bea.