Cum influenteaza cititorii destinele blogarilor

Azi ajung acasă şi îl găsesc pe al meu bărbat feroce aşteptându-mă pe canapeaua din sufragerie, cu ceva rece de băut într-o mână şi telecomanda în cealaltă. Începem să vorbim despre una alta, când ajungem să parlim despre interviul la care a fost săptămâna trecută. El îmi spune că nu l-a mai sunat nimeni dar nu îi pare rău, că măcar nu s-a făcut de râs datorită improvizaţiei de geniu pe care a făcut-o şi care l-a făcut să nu fie ţinut minte pentru totdeauna drept un pişorcea.

Moment în care io, aducându-mi aminte de comentraiul ăsta de la articolul din ziua aia, îl întreb:

– Auzi, deci tu le-ai zis că te-a udat maşina?
– Mdeah, zice nea Hao superior.
– Dar vineri nu cumva a fost soare toată ziua? De unde puteau să existe băltoci?

Pentru 30 de secunde nea Hao m-a privit fără a arăta că a prins ceva. A lăsat cuvintele să intre în mintea lui privindu-mă fix, apoi, făcând nişte ochi mari, ca două tigăi, zice:

– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

S-a luat cu mâinile de cap şi a fugit prin casă până s-a calmat.

Săracu’.