Cum instruiesti consumatorul roman?

Acum câteva seri mă întorceam de la bunica mea, fusesem s-o vizitez. Ne-a prins 12 noaptea la taclale, ceea ce a fost minunat, nu numai pentru discuţie ci şi pentru drumul pustiu pe care l-am parcurs până acasă. Locuim în colţuri opuse ale oraşului, ca să ajung acasă trebuie s-o iau prin centru. Eram la rond la Universitate la stop şi mă îndreptam spre Bd-ul Regina Elisabeta. Paralel cu mine se aşează nişte gălăgioşi, muzica tare, râsete, glume proaste. Mă repet: aproape 1 noaptea, universitate, nimeni împrejur. Se tot holbau la mine, eu făceam ce ştiu mai bine, ignoram.

S-au dat jos toţi 3 şi îmi ocolesc maşina ca să ajungă la mine. N-am apucat să blochez uşile. Mă apucă de-o aripă şi mă scot din maşină, hlizindu-se. Unul din ei, nu ştiu de unde dracu, scoate o oală cu griş cu lapte, semi-cald. Şi mi-o toarnă în cap. De aici mi s-a rupt firul.

M-am trezit a doua zi undeva într-o cabană. Am bănuit că era o cabană pentru că totul era din lemn. Nu înţelegeam nimic. M-am uitat pe geam şi-am văzut o curte plină cu lemne, fiare şi tot felul de bunuri uzate. Ies din cameră şi dau cu ochii de unul din animale. Rânjea cu toţi dinţii cariaţi la mine. M-a întrebat dacă mi-e foame. I-am spus că nu, că vreau să-mi dea maşina înapoi şi vreau să mă lase să plec. Mi-a spus pe un ton imperativ că mai am de aşteptat câteva ore.

Am stat singură pe un balcon, uitându-mă la nişte plante agăţătoare. A venit animalul să mă întrebe dacă vreau să joc cărţi. I-am repetat că-mi vreau maşina înapoi şi că vreau acasă. Mi-a repetat şi el la rândul lui că trebuie să aştept şi mi-a menţionat că ar fi bine să mă port frumos. Nu înţelegeam nimic, dar prin purtatul frumos mi-am imaginat zâmbet şi o tentativă de a fi prietenoasă. Aşa că l-am întrebat dacă are rachete şi mingi de tenis. N-avea.

Spre seară reapare animalul şi îmi spune să-l urmez. Mă duce câteva case mai încolo, spre un teren viran. Era plin de maşini, aranjate frumos una lângă alta. Cercetam ft. atentă fiecare maşină şi îmi bătea inima din ce în ce mai tare. A mea nu era nicăieri. Animalul a început să râdă şi-mi arată un colţ plin cu fiare aranjate ft frumos, tipicar, una lângă alta. Şi-mi zice: uite-o, asta e a ta. Arăta aşa:

Mi-a spus că daca vreau să plec trebuie să o montez singură înapoi. M-am speriat, ştiam că nu pot să fac asta singură. Aşa că i-am promis animalului că dacă mi-o montează ei îi plătesc. Nu aveam bani la mine şi ei ştiau asta. I-am asigurat că imediat ce ajung acasă iau bani şi mă întorc să îi plătesc.

Aşa că în dimineaţa asta când m-am trezit, aveam conştiinţa încărcată cu o datorie. Nu ştiam cui îi datorez şi ce. Şi mi-am adus aminte de vis. Visul de azi-noapte. Acum 2 zile îmi zicea cineva să mergem la Ikea că vrea să-şi cumpere una alta.

Ştie cineva dacă ăştia de la Ikea pun ceva în hotdogii ăia să-ţi manevreze mansarda? Sunt cumva angajaţii de fapt medici psihanalişti undercover care te hipnotizează când îi întrebi unde găseşti şuruburile x pentru patul y?