Cum sa nu-ti pese

Acesta este un curs practic despre nepăsare și conviețuire în căcat. Că doar toți stăm în căcat câteodată. Pentru că nu v-au învățat mamele voastre când erați mici și vă înfigeați lingurițe în păsărică doar ca să vedeți câte încap, vă învăț io acu’. În principiu eu am o mare problemă cu împărtășirea cunoștințelor și metodelor mele absolut geniale de a supraviețui. Nu-mi place să le dau oricui. Dar fac o excepție pentru cititoarele mele cărora le pasă.

Regula numărul 1. Tu ești cea mai tare din parcare. Tu ești cea mai deșteaptă, autodidactă și fermecătoare. Asta nu tre’ să-ți iasă din cap. Mă rog, tre’ să-ți iasă bine din cap dacă vorbești cu mine, pentru că în realitate doar eu sunt așa, da’ poți să te prefaci că nu știi. De fapt, poți să îmi zici că ești ȘI MAI decât mine, am ajuns la nivelul ăla de perfecțiune în care, desigur, nu-mi pasă. Dacă-ți repeți asta atât de des o să începi să crezi, ceea ce e, firește, un lucru bun. (observați vă rog că n-am scris de frumusețe, aia e perisabilă, chiar nu contează)

Regula numărul 2. Toată lumea, înafară de tine, e inaptă. Informația asta tre’ stocată undeva bine de tot și ținută acolo, ascunsă. Nu tre’ să știe toată pleava chestia asta. E suficient s-o constați tu și să o crezi, în realitate va trebui să pupi și ceva găozuri/găoaze (uatevăr dă plural iz), chit că virtual. Ăia care tre’ admirați pă bune nu tre’ pupați în cur. Totul tre’ manevrat în mod silențios.

Regula numărul 3. Fă o analiză și separă oamenii care contează de oamenii care nu contează. Aici depinde de fiecare. La mine numărul celor care contează este redus, foarte redus, cre’ că-mi ajung degetele de la cele doo mâini să număr. Oamenii care contează sunt ăia care te înțeleg că te-ai trezit cu fața la cearceaf, că n-ai chef de vorbă, că te porți ca o pizdă epileptică pentru că ți-a venit ciclu’, etc. Sunt ăia cărora le zâmbești chiar dacă au făcut/zis o prostie mai mare decât ei (pentru că nu-i judeci), pe care îi sfătuiești fără interese, de care îți pasă la fel de mult cum îți pasă și de tine. Oamenii care nu contează sunt restu’. Acu’ gândește-te de ce te-ar interesa părerea oamenilor care NU contează, de ce ai avea nevoie de validarea oamenilor dintr-o categorie din care nu faci parte și n-o să faci parte vreodată, de ce ar conta ce au de spus. Simplu, zic. Tre’ doar să fie cernută bine toată compoziția. Și nu, familia nu e musai să conteze, în niciun caz doar pentru că e familia. Asta e cea mai tâmpită prejudecată pe care o poți avea. La mine de exemplu contează da’ bănuiesc că nu ar trebui aplicat tuturor.

Regula numărul 4. Respectă-te! Dacă nu te respecți tu, cine vrei s-o facă?

Regula numărul 5. Ignoră categoria de la regula numărul 3, ăia care nu contează. Lasă-i să se exprime, că doar  trăim într-o țară liberă, democrată și bananieră. Nu le răspunde dar dă-le apă la moară. Nu-i nimic mai amuzant decât o gloată de înapoiați care cred că au un cuvânt de spus. Și oricum, trista realitate e că sunt în număr mare, așa că n-ai cum să-i combați altfel decât cu ignore.

Regula numărul 6. Tre’ să accepți faptul că n-ai cum să te faci plăcut tuturor. Ar fi chiar extrem de trist să te placă toată lumea, unde mai e amuzamentul, jocul? Prin urmare poartă-te așa cum vrei, când vrei. Nu văd de ce ar trebui să-ți sari prioritățile pentru a face cuiva pe plac. Aici tre’ să recunosc că am un minus. Io răspund la telefon când dorm, asta dacă-l aud. Asta e o chestiune foarte sensibilă pentru mine, să răspunzi la telefon când faci altceva mi se pare o lipsă de respect la propria-ți persoană. Când te caci, piși, fuți, mânânci, bei, conduci, gândești, vorbești cu tine sau altcineva NU se răspunde la telefon. Eu întreprind activitățile astea tot timpul, rezultă că am telefon degeaba că prefer să nu vorbesc. Revenind: Ce faci, cumva dormeai? Nuuuu, spune. Sigur nu dormeai? Nu mă, m-am trezit acu ceva timp, sunt la cafea acu’. Și eu abia vorbesc. Mă chinui atât de tare să-i fac să creadă că nu dorm și tot nu mă crede nimeni. Cre’ că după voce. Bine hai că te las să dormi. E, asta o fac ăia care contează. Doar lor le răspund cu nuuu, nu dorm. Și ale dreacu’ lichele, ăia de care mă pot lipsi oricând, le zic: da, dormeam. Și căcații continuă să-mi spună ce au de spus. Evident că atunci când mă trezesc nu mai știu ce-am vorbit, dar asta cred că e un lucru bun. Dovadă că nu-mi pasă.

Regula numărul 7. Toate regulile de mai sus trebuie respectate într-un mare secret conspirativ. Nimeni nu tre’ să știe. Ține-le pentru tine și aplică-le. ‘taci și faci’ e aur pur. De preferat este să aplici asta în orice arie de activitate.

Regula numărul 8. Dacă nu reușești să aplici regula numărul 7, nu te chinui degeaba. De altfel, regula numărul 1 tre’ să fie întotdeauna incompletă, voit incompletă. Autosuficiența produce dezastre. Dar și asta tre’ ținut sub cheie.

Căcat, mi s-au terminat regulile. Întenționam să scriu 10, să fie frumos așea. 10 sună bine, e zen. Nu mai am. Să nu încercați să faceți pe minorosițele cu mine acu’, că nu vă ține. Io-s maestră.