Cum sa (nu) vinzi gogosi

In Alba Iulia, vis-a-vis de Liceul Militar, este o gogoşerie, unde se vând şi covrigi. Sau o covrigărie unde se fac şi gogoşi, depinde unde te situezi cu poftele.

La gogoşo-covrigăria asta se fac nişte plăcintele foarte, foarte bune. Tot timpul era coadă la covrigi cu susan şi cu mac, o grămadă de femei angajate lucrează la vedere pe sistem turbo-chinezesc, ca să mulţumească clienţii care este mulţi.

Într-o seară am trecut pe lângă distinsa covrigărie şi m-am oprit pentru 12 gogoşi pentru acasă. Am stat mult până a servit-o pe doamna din faţa mea, care luase vreo 8-9 covrigi, exagerat de multă aşteptare pentru o comandă nu tocmai pretenţioasă.

Am ajuns la rând, am cerut 12 gogoşi cu mult zahăr şi am dat 6 lei, la preţul de 50 de bani bucăţica. “Deci câţi vreţi, domnu`?” “12”. “Păi nu v-ajung banii?”. “Da` cum nu? V-am dat 6 lei”. “Păi e 1 leu gogoaşa!” “Un leu? De când?” “De la-ntâi”. “Atunci da-ţi-mi jumătate cantitatea”.

Mi-a părut rău că n-am fost mai pe fază şi să-i fi cerut frumos banii înapoi cu “La revederele” de rigoare. La doi metri lângă e altă gogoşo-covrigărie, care practică preţurile vechi. Încă.

Ce m-a măcinat atât de tare încât am ajuns să scriu despre chestiunea asta? Faptul că au DUBLAT preţul plăcintelor. Că te bucuri de o anumită clientelă, care se opreşte la tine DOAR pentru că eşti la drum deschis, lângă staţia de autobuz şi într-o zonă super circulată, nu te poate motiva să DUBLEZI preţul peste noapte.

Desigur, faci ce vrei cu afacerea ta, însă planul de a rezista pe piaţa covrigăriilor – afacerea cu cea mai mare ascensiune în Alba Iulia (sau cu cea mai vizibilă ascensiune) – va avea de suferit.

Majoritatea celor care s-au împlântat în afacerea asta au produs calitate la preţ bun cel mult 6 luni. Apoi lucrurile au degenerat, atât pe plan gustativ, cât şi pe plan financiar: o covrigărie de pe bulevard a micşorat dimensiunea covrigilor şi a mărit simţitor preţul, tot peste noapte. Rezultat: de câte ori mă duc să iau plăcinte de la o patiserie de lângă, la ei e pustiu. Şi lumea se plânge încontinuu…

Bun. Ştiu că vor apărea comentarii cu “dacă nu-ţi place, nu cumpăra” sau “nu e prost cine cere, e prost cine dă”.

Evident, aşa este, dar să nu ne mai cufurim la aparatul excretor cu expresii de genul: “în Alba nu mere nicio afacere” sau “în oraşul ăsta nu se mişcă nimik”. Haideţi să ne evaluăm piaţa şi să gândim înainte să vomăm preţuri!

P.S.: Covrigarii clasici din colţurile bulevardului, cei care stau în frig şi în ploaie zi de zi, cu un singur angajat – ei înşişi, fac mai multă vânzare. Oare de ce?

P.S.2: Plăcintele celor în cauză au rămas la fel de bune. Dar pe mine m-au pierdut ca client. Mare pagubă-n ciuperci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *