Doamne, fereste-ne de monotonie.

La întâlnirea cu bloggerii am aflat nişte mari adevăruri – oamenii nu mai au timp. Că noi nu mai avem timp pentru noi să ne oprim, să stăm puţin şi să medităm. Dacă tu îţi mai permiţi să te simţi bine în compania propriei persoane, te poţi considera un om câştigat. Şi Doamne Fereşte-ne de monotonie! Viaţa nu înseamnă să te duci în fiecare zi, timp de zece ani, la acelaşi job. Să lucrezi acele opt ore şi apoi să te miri că te întorci acasă seara frustrat şi nemulţumit de viaţa ta.

Cred că cel mai sănătos este să cauţi mereu să urci, să îţi stabileşti nişte priorităţi. Nu eşti mulţumit de jobul actual? Caută altul. Numai nu te plafona. Şi hai să încetăm să mai punem vina pe alţii pentru eşecurile noastre. Din câte am observat eu, cea mai mare problemă a românului este că aşteaptă ca statul să facă ceva pentru el, să-i ofere ceva. Eu, de exemplu, am renunţat de mult timp să mai aştept ceva de la statul român. Dacă vreau să fiu fericită şi liniştită, trag singură, pentru mine şi nu aştept în zadar să vină ziua când altcineva va face asta în numele meu. Cel mai tare mă alarmez când simt câte un iz de monotonie în viaţa mea şi cred că aş înnebuni dacă toate activităţile mele s-ar rezuma doar la cele opt ore de lucru de pe contractul de muncă…