Franta vs. Libia = SUA

Tunisia a dat startul. Egiptul i-a urmat exemplul. După care a urmat Libia. La ce nivel înalt e “jucată” economia în zilele noastre, nu m-aş mira ca toată revolta din Libia să fi fost pornită tocmai de americani, de exemplu, sau de francezi. Că doar ştim cu toţii că Libia e un producător însemnat de petrol.

Muammar Gaddafi ( sau  Moammar Gadhafi sau Santana de Libia ) a început o serie de violenţe asupra poporului său, motiv pentru care Occidentul a considerat că e un moment propice să intervină în Libia… Da, s-au adunat toţi ca la pâinea caldă. E bătător la ochi de evident că Libia e atacată din cauză că deţine petrol. De o să învingă Occidentul, Libia va fi colonizată neoficial* şi petrolul va fi împărţit. Dar, totuşi, am o nedumerire:

Dacă, prin absurd, Franţa ar fi ţara care s-ar impune cel mai mult în Libia şi ar reuşi prima să pună mâna pe petrol, atunci S.U.A. va ataca Franţa?

Se apropie vremuri grele, zic…