Guvernul vrea să elimine fumurile de la birou

Gândul scrie în ediţia de astăzi despre intenţia guvernului de a interzice total fumatul la locul de muncă. Totul este deocamdată în stadiul de proiect ce urmează să intre în dezbatere publică. Este vorba de un proiect de ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, elaborat de Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată aminteşte că în acest proiect se stipulează interzicerea totală a fumatului la locul de muncă, inclusiv în camerele individuale. Vor fi protejate în acest fel halele industriale, spaţiile de depozitare, salile de şedinţa, salile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, birourile şi camerele, potrivit actului normativ amintit.

În plus nerespectarea noilor prevederi ar putea atrage amenzi de până la 50.000 lei, dar şi suspendarea activităţii până la „remedierea situaţiei”.