Hai sa mai privim si in jurul nostru

Înainte eram altfel. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine între timp. Dacă vedeam oameni neajutoraţi pe stradă îi ajutam, atât şi aşa cum puteam. În ultimul an nu am mai prea făcut asta. De fapt, nici nu m-a mai interesat şi am păşit indiferentă pe lângă astfel de oameni.

Nu ştiu de ce, dar azi m-am trezit cu gândul la oamenii aceştia. Mi-am amintit de bătrâna din Complexul Studenţesc, care vindea pachete de şerveţele de unică folosinţă (timişorenii o ştiu sigur). De fiecare dată când treceam pe acolo îmi cumpăram vreo cinci pachete de la ea şi îi lăsam şi bani extra, deşi nu voia niciodată să-i primească. Tot în Complexul Studenţesc era încă o bătrână care cerşea. Era obligată să facă asta, fiindcă o luaseră sub observaţie o reţea din asta de dubioşi. Cerşea pe “teritoriul” lor, cum ar veni, deci majoritatea banilor îi erau furaţi. Ba chiar primea bătaie dacă nu voia să îi dea. Aşa că, atunci când o mai vedeam pe acolo, preferam să îi cumpăr ceva de mâncare, decât să îi dau bani. Şi stăteam cu ea până mânca, fiindcă până şi mâncarea îi era furată. Odată am prins-o la un semafor şi am povestit cu ea. Cu lacrimi în ochi, mi-a povestit că avea casă şi o fiică. După ce fiică-sa s-a măritat, ea şi soţul au fraierit-o să pună casa pe numele lor, cu promisiunea că o îngrijesc. Evident, când actele au fost semnate, au scos-o în stradă. Poate că bătrâna o fi fost (sau este) alcoolică şi fiică-sa o urăşte, nici nu mă interesează, sincer. Mi se pare că asta-i o soartă prea crudă pentru un părinte, indiferent că a fost unul bun sau rău. 

În urmă cu vreo lună, m-am dus să mă întâlnesc cu o prietenă în Piaţa Unirii, la o terasă. În scurt timp au venit vreo trei copii romi, unul după altul, să ne ceară bani. În schimb ofereau nişte bucheţele de flori. Plină de draci eram, după o zi solicitantă şi, fiindcă tot insistau să le dăm ceva, am început să mă răstesc la unul dintre ei şi l-am gonit de la masa noastră. Foarte rău mi-a părut după aceea pentru ce am făcut. Ba chiar mi-a fost ruşine de mine, cu mine. Nu am nimic cu ţiganii, am mai zis-o de atâtea ori. Ştiu că au cerşitul în sânge. Cel mai rău mă supără ţigăncile care-şi plimbă prin soare şi ninsoare bebeluşii de sub un an, ca să te convingă să le dai ceva. Mi se pare groaznic lucrul ăsta.

În urmă cu vreo două săptămâni, tot în Piaţa Unirii, un domn la vreo 70-80 de ani, stătea pe treptele unui magazin, la umbră, cu o bucată de carton în braţe. Puteai, mai ales după cât de curat era şi îmbrăcat decent, să-ţi dai seama uşor că fusese cineva, că omul era citit. Era îngrozitor de cald afară şi îşi ţinea capul aplecat pe spate şi ochii închişi. Am reuşit să citesc doar primele două rânduri de pe acea bucată de carton, pe care scria ceva de cancer, mai multe operaţii şi nevoie de tratament. Trecusem deja de el, dar m-am întors şi i-am pus în mână nişte bănuţi. Mulţumesc, mi-a zis, moment în care mi-am îndreptat ochii în jos, spre picioarele lui şi am simţit cum mi se pune un nod în gât. Pantalonii îi erau suflecaţi, iar la glezna piciorului drept avea o rană deschisă, oribilă (şi foarte dureroasă, mai mult ca sigur), de i se vedea osul, alb ca laptele, şi carnea cangrenoasă în juru-i. Arăta ca o intervenţie chirurgicală care nu a reuşit să se vindece. M-am întors brusc şi am plecat de lângă el. Apoi m-am urcat în maşină şi am plâns ca un copil mic, timp de vreo jumătate de oră.

Da, nu erau nici cele mai bune zile ale mele, eram cumva şi predispusă, dar plângeam mai mult de ciudă. Mă gândeam cât de egoişti suntem noi, oamenii, câteodată. Cât de înverşunaţi suntem unii împotriva altora. Dar, când ajungem să tragem linie, oare care-i cea mai mai realizare, de fapt? Spuneţi-mi că sunt naivă, prea sensibilă. Deloc nu-mi pasă. Dar cred că-i vital ca, din când în când, să ne mai oprim din forfota cotidiană, să ne mai facem câte o autoevaluare, să fim mai sinceri cu noi înşine. Şi hai să mai privim şi în jurul nostru din când în când. S-ar putea ca, din senin, să devenim mai recunoscători pentru ceea ce avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *