In orasul tau

Sunt născută în București. Mama e născută în București, tata e născut în București. Bunica din partea lui mama e din București (cu răsad de la Sinaia), bunicul din Iași (cu răsad de la sârbi, ucrainieni, croați sau ceva de genul). Bunica din partea lui tata e din București, bunicul din Cluj. Făcui un mic bonsai genealogic ici șa. Deci io adicătălea sunt destul de bucureșteancă. Nu’s foarte bucureșteancă, dat fiind că o parte din bunici sunt de prin alte părți. Pentru mine este același căcat, n-am făcut niciodată diferența, mi se pare complet și total irelevant. Dar, există un dar. O mare parte din oamenii care nu-s din București suferă sărăcuții de-un complex numit complexul provincialului. Nu toți, o parte.

Io m-am lovit de asta atunci când, copilă sau adolescentă fiind, mergeam la mare în tabere sau excursii. La mare era singurul loc în care aveam oportunitatea să întâlnesc oameni din alte orașe. Și atunci făceam cunoștință cu complexul provincialului. De unde ești? Aaaaaa, din București a? Ce vă mai merge…ești bucureșteancă ai? Ești șmecherăăă. Bă ești prost? Ești bolnav, ți-e rău? Nu, chiar nu înțelegeam ura asta. Dacă-i pot spune ură. Nu cred că-i ură, nu știu ce e, o integrez la categoria prostie și prejudecată momentan. Apoi mă fac mare, încă inocentă în privința tensiunii dintre București și restul orașelor, și cunosc un băiet. Băietul timișorean. Pentru că-l ironizam (din cu totul alte motive…) aud la un moment dat: ce crezi că dacă-s din Timișoara sunt mai prost? No, chiar am rămas proastă. N-am înțeles nimic. De ce?

Într-un final, greu, m-am prins. Trist adevărul. Statul român nu-ți permite să trăiești civilizat în cucuieții din deal sau în orașele mai mici decât capitala. (Statul român nu-ți permite să trăiești PUNCT de fapt, dar fie) La noi majoritatea se fac oameni în București. Toți vin la facultate aici, sau vin să muncească aici. Lasă în urmă un sat, comună sau oraș aproape gol pentru că toți gândesc la fel. Locurile alea sunt niște bălți mici în care doar câțiva au ocazia să fie pești mari. Și nu-i vina lor, deloc. Vin pentru că n-au de ales. Cunosc mulți oameni care urăsc orașul ăsta dar n-au ce să facă la ei acasă. Și atunci se chinuie aici. Dacă pui epicentru’ României pe un ac o să se balanseze în sud și-o să pice.

Ideea e că: dacă tot ți se pare că aici se dă ora exactă, că aici găsești facultatea pe care-o dorești, că aici ești plătit mai bine pentru serviciile tale, că aici o să reușești să faci ceva…taci în puii mei din gură și nu mai înjura bucureștenii. Unul get beget n-are și n-o să aibă nimic cu tine, ăla parvenit care face parte din prima generație la bloc o să aibă. Dar nu contează.

Nu cred că italienii care nu traiesc în Roma au o problemă cu asta. Exemple ar fi multe. Oamenii nu se diferențiază așa, cei din capitală nu-s mai breji decât restu’ sau invers. Da’ în momentul în care ai o problemă și faci diferența la modul ăsta, e clar ca ai o frustrare. Trateaz-o sau clonțu’ mic.