Inspiraţi, expiraţi şi de la capăt

De la lume adunate şi-napoi la lume date, dar un pic îmbârligate.

Este o interpretare posibilă a discursurilor lui Traian Băsescu de după divorţul de Tăriceanu, de după suspendare şi de-acum, de la Iaşiul electoral al bastardului PLD.

Subiect perpetuu, criticile la mereu „actuala clasă politică” se suprapun perfect peste lipsa de încredere şi chiar dispreţul afişat de electorat la adresa ei. Nimic nou pe frontul românesc!

Interesant este faptul că din această clasă politică fac parte şi criticii ei, cu toate că atitudinile şi comportamentele sunt aidoma. Dar pentru campania electorală merge de minune autopersiflarea. Mai ales dacă arăţi cu degetul către celălalt.

Este şi cazul preşedintelui Traian Băsescu, cel implicat în toate jocurile şi sforăriile care fac ba deliciul, ba supliciul uneia sau alteia dintre grupurile politice aflate în competiţie.

Că există o cârdăşie între politicieni şi oameni de afaceri, nu miră pe nimeni şi nu trebuie neapărat să veem în asta un pericol naţional. Partidele politice reprezintă, de când mama lor le-a făcut, grupuri de interese, coagulate doctrinar sau afectiv, grupuri din care afaceriştii nu sunt decât o parte.

Însă geniul răului pare să bântuie doar unele partide: PSD, PRM, UDMR, PNL. Celelalte sunt imaculate, cucernice, altruiste, empatice, sensibile, drepte şi aşa mai departe, calităţi una şi una şi nici un defect.

Efectul Moise, care desparte de la „tribuna populară” apele politicii româneşti, mi se pare a fi doar cabotinism şi aroganţă.

În acelaşi timp, vexarea prezidenţială faţă de blocarea discursurilor televizate pe tema votului uninominal este necuvenită. Oare uită Traian Băsescu că el a insistat pe cumularea referendumului cu alegerile europarlamentare?

Şi cum europarlamentarele sunt grevate de confruntări interpartinice pe teme politice, pas de a ieşi pe sticlă.

Şi mai mult decât atât, conţinutul discursurilor sale la lansările de candidaţi ai partidelor, fără doar şi poate personale, au o miză care depăşeşte imparţialitatea unui echidistant.

Dacă preşedintele ar discuta doar despre avantajele, dar şi dezavantajele votului uninominal, doar nişte stupizi ar pune piedici. Numai că partizanatul afişat de atâtea ori impietează asupra demersului declarat.

Şi încă una: ce fel de elită politică ar crea noul sistem de vot? Pentru că partidele vor trimite în faţa electoratului cele mai notorii figuri de pe panoplia proprie şi care, odată aleşi, conform articolului 69 din Constituţie, „în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi orice mandat imperativ este nul”.

Cu alte cuvinte, ei sunt responsabili în faţa electoratului tot ca până acum, adică mai deloc, iar sancţionarea acestora vine tot o dată la 4 ani.

Calitatea politicienilor trimişi la înaintare depinde numai şi numai de ceea ce se întâmplă în interiorul partidelor politice şi nu de un sistem electoral sau altul.

Iar acolo reforma se întâmplă să nu se întâmple.