Lucruri nefolositoare învăţate pe băncile şcolii
Se zice că în principiu orice lucru învăţat în viaţă îţi va fi lolositor la un moment dat. Dar uneori simt că am irosit destul timp preţios prin băncile şcolilor dintr-un sistem de învăţământ învechit şi suprasaturat de lecţii obligatorii care nu mi-au mai folosit niciodată de cînd le-am învăţat.
Aş vrea aşadar să ştiu dacă vouă v-au folosit vreodată în viaţă sau aveţi cunoştinţă la ce ar putea folosi următoarele:
Rezolvarea integralelor şi a derivatelor. Cred că una dintre cele mai inutile părţi din algebra din liceu a fost reprezentată de exerciţiile în care rezolvam cu nemiluita integrale şi derivate. Nu mi-au mai folosit niciodată de atunci. Nici măcar la BAC unde am avut de rezolvat o integrală şi am greşit-o, deci utilitatea integralelor şi a derivatelor în viaţa mea = zero.
Buretele de apă dulce şi euglena verde. În afară de denumirile astea hilare nu mai reţin absolut nimic din lecţiile alea de biologie. Despre cât de utile mi-au fost în viaţă astea două…mi se pare că odată fiind la bancă nu au vrut să-mi elibereze banii necesari decât după ce le răspundeam corect la întrebarea: “Câte urechi are euglena verde?” Nu mi-au dat banii, pentru că nu am ştiut răspunsul corect.
Reacţia oxidului de carbon cu dioxidul de azot. Ce rezultă din reacţia asta, dacă e periculoasă sau nu, spectaculoasă sau nu, nu aş putea să spun. Cert este că nu am avut niciodată până acum nevoie să mă folosesc de proprietăţile ei. Cred. Dar ce-i drept, niciodată nu e prea târziu.
Deplasarea maselor de aer în Oceanul Indian. Asta era tot ceea ce mai lipsea din planul de învătământ de la Geografia de liceu. Era singur lucru pe care îl mai aveau de învăţat liceenii. În rest le ştiau pe toate. Să nu uităm de utilitatea de un grad ridicat a informaţiilor legate de deplasarea maselor de aer în Oceanul Indian. De mare folos!
Epoca domnitorilor fanarioţi. Cam câţi domnitori fanarioţi cunoaşteţi voi? Ei bine, nici eu! După ce că ăştia nu au prea făcut lucruri răsărite pentru poporul ăsta, nu au dat nume mari şi însemnate pentru România, le-au mai fost dedicate şi pagini în cartea de istorie, doar aşa ca programa şcolară să fie cât mai stufoaă şi să pară cât mai complexă. Să nu mai zicem de faptul că ăştia nici măcar nu-şi aeau originile pe meleagurile noastre.
Lista e mult mai lungă şi poate continua, aştept ca voi să o completaţi cu exemplele voastre, însă cele de mai sus mi-au adus ore de curs amare şi revoltă pentru faptul că trebuia să le învăţ.