Meditatii si consultatii pentru toata lumea

Cred că par om de încredere. Poate am dovedit ceva, cuiva, în timp. Probabil că sunt percepută de unii drept un om capabil să asculte şi să dea un sfat. Habar n-am. Ideea e că primesc tot felul de mail-uri, în general de la fete, femei sau mame, care îmi pun tot felul de întrebări şi îmi cer sfaturi. Şi îmi zic Hey, Mama Pitzi Dolores, vino la tastatură că ai de scris o simfonie.

Şi atunci mă transform în fetiţa de clasa a 8-a care citea prematur Freud şi care, evident că nu înţelegea nimic. Mi se părea mie mai interesant să citesc despre psihanaliză decât s-o ard cu români precum Nichita Stănescu sau Sadoveanu. Sentiment anulat mai târziu, printr-a 12-a, când am mâncat pe pâine aproape toţi prozatorii români. Motivul principal a fost că n-aveam chef să învăţ pentru Bac, şi tocmai atunci mi s-au stimulat nişte motoraşe: hai să-mi fac de treabă cu nişte cărţi, că n-am chef să învăţ ce-mi dau ăştia aici. Tot printr-a 12-a am revenit la psihanaliză, mi-am zis să mai încerc odată, gândindu-mă că n-aveam cum să eşuez din nou. Totuşi aveam 18 ani.

Ideea e că nu ştiu teorii. Gândesc, dar nu mă pune să-ţi explic. Bănuiesc că şi asta e o formă de egoism. TU nu trebuie să ştii NIMIC din ce ştiu EU, tocmai pentru că EU le ştiu şi tu NU.

Revenind. Ziceam ca primesc mail-uri. De la o mamă care are o fetiţă de 16 ani şi nu ştie ce să-i mai facă să n-o cuprindă febra. De la o fată de vârsta mea care-mi povesteşte toată viaţa ei. Atenţie, toată. Atenţie, mi-a luat 2 zile să-i termin de citit mail-ul! Am tras cu ochiul la final unde-mi spunea: sper să-mi răspunzi la mail. Aşa că l-am citit şi i-am răspuns. De la un tată. Un tată care voia să-mi mulţumească şi atât. Mai sunt fete care îmi trimit poze cu ele şi mă roagă să le spun dacă sunt pitzipoance. Copile, ce să le faci? Când o să mă simt în stare să scriu un ghid o să trec la treabă.

Până atunci să curgă mail-urile. Nu uitaţi că n-am studiat aprofundat psihologia sau neurologia (ce aprofundat, deloc), nu sunt vreun guru spiritual pentru nimeni, nu cunosc teorii despre angoase şi nevroze, şi câteodată, mai des, am un comportament total dezaxat. Aşa e normalul meu. Psihiatrul meu spune că nu trebuie să mă îngrijorez.

În postul ăsta trebuia să vă recomand documentarul Century of Self, dar cum mi-au luat-o degetele pe tastatură mai devreme, vă reamintesc. Watch film now.