Veveritele (sin)ucigase

S-a facut dreptate! AXN va renunta la difuzarea desenului animat cu “veveritele sinucigase”. Este deci cat se poate de clar ca acum raman pe sticla doar programe educative si emisiuni cultural-distractive pentru tineret.

Iata o lista cu sugestii pentru cei mici care vor sa se pregateasca pentru etapa de “oameni mari”, fireasca in evolutia oricariu consumator de tv:

*Dimineata se poate opta pentru niste povestiri difuzate de Acasa, de preferat episoadele memorabile cu Nikita – personaj dual ce emana forta si dragoste, inteligenta si …feminitate! Cei din familii cu stare pot trece ocazional si pe Euforia sau Romantica, dar nu e obligatoriu…

*Mai pe la pranz, dupa o repriza de teleshopping unde se vinde “vibromasageatore”, se va viziona, in cazul in care “nu se face scoala” un serial stupid despre problemele adolescentilor americani, izbitor de asemanatoare cu cele ale liceenilor din Tuzla sau Baicoi.

*Seara, program incarcat: stiri cu violuri, accidente si crime, stiri din sport cu Netoiu, nea Jean, nea Gigi, nea Piti si binenteles, cu iubita lui Chivu. Apoi talk-show despre minciuna si furturile din politica romaneasca. Dupa talk-show se recomanda noi clipe de relaxare cu aceeasi Nikita si prin urmare, revenim pe Acasa. Aici nu zabovim mult pentru ca riscam sa pierdem misterele misterioasei disparitii unei femei, generic intitulata, Elodia plus alte reconstituiri marca Dan Diaconescu.

*In zilele impare ar mai fi de vizionat programe gen Tradati in dragoste iar in cele pare Test de fidelitate. Cand elevii au luat note de 7 sau 8 ( deci unele mari!) le puteti da si butoanele de la telecomanda pe care sunt fixate posturile National Tv si Kanal D ( pentru emisiunii gen Scoala de lautari sau Nora pentru Mama). La Vacanta Mare se vor uita doar premiantii iar cei care si-au suparat parintii vor fi “multilati la intelect” cu Discovery sau Teleenciclopedia.

Vorba aceea, emitem programe din Romania si asta ne ocupa tot timpul pe care am fi putut sa-l pierdem, mai cu folos!